Jurnal de la Sibiu – o săptămână în mijlocul pasiunii mele pentru ciclism

Între 2 și 7 iulie am avut privilegiul de a fi prezent la Turul Ciclist al Sibiului, ediția cu numărul 15 – una aniversară, specială, și pentru mine personal. A fost prima mea competiție de acest nivel, de când am început să mă implic fizic și mai activ în lumea ciclismului. Pasiunea o port cu mine de peste 10 ani, dar n-am avut până acum șansa să fiu chiar acolo, în miezul evenimentelor.

Zilele acestea se împlinește un an de când scriu pentru ciclism.ro. E o bucurie să pot relata cu entuziasm și atenție despre un sport care pentru mine înseamnă atât de mult. Iar la Sibiu, totul a devenit real – nu doar prin cursele spectaculoase, ci și prin oamenii pe care i-am cunoscut sau reîntâlnit.

Fiecare competiție e o ocazie de a-mi vedea în sfârșit colegii de breaslă, partenerii de conversație online și oamenii care duc ciclismul mai departe, zi de zi. Mă bucur mereu să mă văd cu Andreea, colega și prietena mea de la ciclism.ro și FRC – deja o parteneră de încredere în discuțiile despre ciclismul internațional și românesc. Cu Cătălin Manea, vocea Turului și om cu care am împărțit drumuri și povești, inclusiv faimosul moment cu ursul pe Transfăgărășan. Cu Alexandra, care se află în spatele clipurilor dinamice de pe TikTok-ul și Facebook-ul Federației, și care face o muncă incredibilă în culise.

Am urmărit cu interes atmosfera din tabăra Naționalei României, cum se pregătesc băieții pentru fiecare etapă, și am simțit energia pozitivă adusă de Bogdan Duca, moldoveanul meu și glumețul echipei, alături de Yorgos, antrenorul lotului. Am fost luat în mașină de Ovidiu Burghelea, căruia îi mulțumesc, și m-am bucurat să-l revăd pe Cătălin Sprînceană, președintele FRC – un om care respiră ciclism, neliniștit și implicat până în cele mai mici detalii.

Cu Mihai Simion, cunoscut ca @faustocoppi69 pe Twitter, am mai schimbat câteva povești – un prieten de breaslă și un adevărat pasionat. De asemenea, la Sibiu au fost prezente și adevărate legende ale ciclismului românesc: Ioan Dolete, istorie vie, și Constantin Ciocan, fost mare antrenor și tatăl lui Alex Ciocan (actualmente comentator Eurosport și organizator de curse Road Grand Tour).

Tot aici am avut ocazia să-l cunosc în persoană și pe Alex Buturugeanu, comentator Eurosport, cel care a fost vocea acestei ediții de Tur, împreună cu Radu Naum, pentru Digi Sport.

În prima zi de concurs am fost chiar în mașina celor de la Federația Română de Ciclism, cărora le mulțumesc din suflet pentru oportunitate. Să fiu în mijlocul acțiunii, acolo unde se trăiește intens fiecare viraj și fiecare efort, a fost ceva ce nu o să uit curând.

Dar poate cel mai emoționant moment a fost întâlnirea cu Chris Froome. Ani la rând l-am urmărit cum urca pe pantele infernale ale Turului Franței, cum alerga pe jos pe Mont Ventoux sau cum scria istorie în Giro cu atacul acela de 80 km de unul singur pe Colle delle Finestre. Niciodată nu m-aș fi gândit că o să ajung să-i iau un interviu sau că o să am un autograf cu dedicație de la el.

A fost o prezență caldă, răbdătoare, deschisă. La prezentarea echipelor, după momentul Israel – Premier Tech, s-a strâns lumea pentru poze. Eu eram pe-aproape, dar am zis că mai am timp. Și am avut: câteva minute mai târziu, la autocarul echipei, am reușit să fac prima poză cu el. A doua a venit după interviul realizat alături de Andreea. A fost chiar primul ei interviu, iar Froome i-a răspuns cu o delicatețe și un zâmbet care spun mai mult decât orice cuvinte. A spus că e onorat să fie primul ei invitat – și chiar părea sincer.

Știu, Froome a avut și controverse, mai ales în perioada Sky, dar omul pe care l-am întâlnit la Sibiu a fost pur și simplu fermecător.

În zilele următoare am avut ocazia să merg și într-o mașină de juriu, alături de Eugen Doroga și László Szabó, tatăl lui Norbert Szabó. Doi oameni extraordinari, pasionați, plini de povești. Am fost cu ei la Brădeni, unde am fost martori la căzătura lui Lev Gonov, care a ajuns în șanț. László a fost primul care a coborât să se asigure că totul este în regulă.

Iar ultima zi – contratimpul individual – a fost o nebunie. Traseul de 3,3 km prin centrul istoric al Sibiului m-a forțat să dau tot ce am… pe jos. Sprinturi după sprinturi, încercând să prind cadre cât mai bune, simțind cum gleznele mi se revoltă. Eu, mai corpolent (da, adică gras, hai să fim sinceri 😊), am zis că o să pocnesc la un moment dat. Dar n-a contat. Am trăit-o intens.

A fost o experiență care m-a umplut de energie și de recunoștință. Aștept cu nerăbdare Turul României – următoarea aventură.

Mulțumesc tuturor celor implicați – organizatorilor pentru ospitalitate și pentru felul în care mi-au făcut loc într-un eveniment de asemenea anvergură., voluntarilor, echipei de staff condusă de Marian Bâtcău – pentru profesionalism și munca depusă pentru desfasurarea in conditii optime a cursei.

Ne vedem la anul!